Rasismul romanesc

Romanul mediocru e rasist. Romanul submediocru e tot rasist. Romanul peste-mediocru este, din pacate, la randul lui rasist uneori. Pentru ca asa e crescut. Pentru ca vazand romi in jur, sau negri la TV si foarte rar in viata reala, auzeau cum in jurul lor erau numiti „ciori”, „colorati”, „negrotei” sau mai stiu eu cum.

Societatii romanesti ii lipseste diversitatea. Nu suntem educati sa luam cunostinta de cei diferiti de noi si sa privim dincolo de infatisare. Totusi, in Romania sunt destui romi fata de care exista un rasism generalizat, la fel cum exista multi maghiari la care se refera lumea ca „bozgori” si „unguri”- care, da, e peiorativ – si fata de care se manifesta xenofobie. Suntem invatati de mici ca „te dau la tigan daca nu esti cuminte”, ca sunt hoti, oameni rai ce mai, si de maghiari suntem separati automat.

Daca nu suntem in stare sa ne impacam cu astea doua minoritati, de unde loc pentru mai multe? De unde suficienta educatie si constiinta sa acceptam oameni de orice alta culoare sau natie?

Probabil ati auzit de incidentul in care actorul care il juca pe Axinte in [tampenia de] Vacanta Mare a spus intr-un [rahat de] emisiune-tabloid „se vede ca dumnezeu nu e cioara” (aprox.) comentand o inregistrare in care mama lui Cabral s-a impiedicat. Reactia lui Cabral e de dezamagire si neputinta: a fost lovit de rasismul romanesc toata viata, si faptul ca a venit din asa o sursa a fost si mai rau; il intristeaza faptul ca nici copilul lui nu va putea creste ferit de asta. Blogosfera a reactionat solidar, a mentionat si condamnat de multe ori ce s-a intamplat. Pe blogul lui Cabral au aparut aproape 800 (opt suteee) de comentarii de sustinere. Foarte frumos, de altfel – au demonstrat ca acolo exista o comunitate in care nu se pune problema de judecati rasiste, unde omul se poate simti liber – asa cum ar trebui sa fie peste tot.

Totusi, bloggerii si comentatorii de pe blogul lui Cabral sunt o minoritate. O minoritate mica, daca vrei. Care reprezinta un fel de elita: acces la internet, cititor de blog, autor de blog. Un procent miiic. Mare populatie nu are nicio strabatere. Eventual se bucura ca „i-a zis-o cineva si lu ala”. Majoritatea au aflat de negri din povesti si din prejudecatile din strada. Cand nu ai un contact personal, orice informatie de mana a saptea suplineste cu succes ceea ce nu stii, si ce nu esti dispus sa investighezi singur.

Sunt cei care se mandresc ca sunt rasisti si mai au putin si-o scriu pe frunte. Mai e si categoria destul de numeroasa „rasistul din dulap” care declara ca nu-i rasist, ca nu are nimic cu nimeni DAR… dar, dar, dar. Dar-ul poate fi verbal: „dar tiganii nu-i suport”, „dar bozgorii sunt asa si pe dincolo”. Declarativ putem fi orice, dezirabilitatea sociala lucreaza – la cei semiconstienti de cum ar trebui sa fie lucrurile. Mai greu e cu practica.

Inlocuiti „rasist” de mai sus cu „xenofob”, propozitiile sunt aceleasi.

Dar romanul e o specie ciudata. De fapt, romanul e in acelasi timp si xenocentric (sic). Orice vine din afara e mai bun decat ce e romanesc. Atata timp cat vine de la americani sau din vestul Europei. Asa ca, in mintea lui, romanul e undeva la mijlocul drumului intre chestiile bune si faine si chestiile nasoale si colorati.

Rasismul si xenofobia se intalnesc peste tot, nu numai la romani. Si chiar in societatile mult mai diverse cultural ca a noastra, adica la cei de-i consideram mai buni ca noi: americani, vest-europeni… Citisem pe blogul unei tipe care lucreaza in UK, Alina Prodanescu, despre un negru antisemit convins. Nu suna ciudat, asa ca idee? Nu albii erau aia cu rasismul/xenofobia? Same thing – se cheama la fel, si e mai generalizat decat ni se pare.

Nu cred ca-i o problema care se poate rezolva prea curand. Singurul mod in care lecuiesti un om de stereotipurile dobandite prin educatie si expuneri accidentale e sa-l pui sa creasca langa subiectul stereotipului. Un alb si un negru care copilaresc impreuna nu o sa gandeasca sub criterii rasiale… oare? Discutabil. Foarte.

E mai comod pentru fiecare sa ramana in cutiuta proprie, restransa si suficienta, in care sa-si vada de treaba de zi cu zi. Pana la urma e o problema de parasire a zonei de confort – oamenii pe care ii cunosti – si de deschidere a orizonturilor. Nu-s prea multi dispusi sa faca asta, are there?

Later Edit: Intamplarea asta cu remarca rasista imi aduce aminte de episodul, mult mai urat ce-i drept, Michael Richards de acum cativa ani, care a fost ostracizat de breasla, de mass media, de public – toti astia mai mult sau mai putin ipocriti, conform „rasistului din dulap” – si chiar si acum numele lui aduce in minte 2 chestii: rolul Kramer din Seinfeld si rasist. I-a terminat cariera, chiar si dupa scuze publice, sustineri din partea lui Seinfeld etc. Asta nu inseamna ca publicul american nu e rasist.

Articol pus pe FTW.