Tunarea prietenului

N-am inteles niciodata de ce unii se combina cu persoane de sex opus – sau nu opus – in ideea ca o sa schimbe persoana respectiva. Adica eu porneam de la ideea ca, (fa) draga mea, daca ai chef sa formezi un cuplu, il alegi pe alalalt pentru ca iti place si nu pentru ca NU iti place. „Am aici o lista de defecte de la a la ţ si am incredere ca pot corecta cel putin jumate dintre ele. Altfel, imi place foarte mult individul, are potential”. In traducere libera, probabil ca „potential” se traduce prin atribute fizice sau prelungiri ale lor, daca acceptam ca posesiunile materiale tin loc de ceva/sunt prelungiri, ale personalitatii desigur (Ce simpatic esti, da’ ce Chiuşapte ai…)

Complet speculativ, nu pot sa nu ma gandesc ca majoritatea celor care fac asa sunt de sex ffffeminin. Am si cunoscut cateva specimene si ii cunosteam si pe tipi, mai mult in varianta „inainte”; despre varianta „dupa” auzeam de la prietenii lor „bah, nu se mai poate discuta cu ăsta”. Da’ si mai interesant e cand cei care spun propozitia asta de pe urma sunt la randul lor intr-un proces de transformare (da, „ma transform”…) si se critica intre ei. Desigur, niciunul nu ar recunoaste ca este work in progress ambulant, si nu-i total exclusa nici varianta ca pe termen lung chestiile „invatate” de la tipa in materie de stil, muzica, femei sa le prinda chiar bine. Dar.

Pentru unele a devenit chiar un sport. Nu-mi place de el, da’  las ca umblam sub capota (imatur, deh) si la spoilere (dam burta jos), folie (mergem la solar), xenoane (de la Police in sus) si consumul de carburant (nu bere, Bacardi – hai ca e tot cu B, ce-i asa greu?), chestii de-astea si aranjam baiatul in 3 luni max, chiar aveam nevoie de exercitiu ca simteam ca ma plafonez. Hence a new trend: tunarea prietenului – I can make my own right one, e mai usor decat sa-l caut, asa ca hai cu cheia de 16. Bai, se imbrăca in trening, avea carare pe mijloc si freza de manelist, si purta slapi Adibas din piata, dar uite acum ce baiat stilat e. Nici manele nu mai asculta, acum e clubber (dragut cuvantul asta, [clabăr], e foarte reinterpretabil).

Si tipii stiu. Si se tem. Mai ales unii pentru altii. Hiii, s-a combinat asta cu una. Moaaama, o sa-l schimbe, o sa-l termine, o sa-l faca varza, n-o sa-i mai dea voie sa iasa din casa. Mai, stiu ei ce stiu si faptul ca iau din start in calcul posibilitatea ca fenomenu’ sa aiba loc inseamna ca l-au vazut de suficiente ori incat sa se astepte ca el sa se repete. Be afraid! Be very afraid, mwuhahaha, uita tot ce stii si asculta la ea acolo.

Mult mai rar se intampla tunarea prietenei. Si in niciun caz la un nivel asa de profund… adica de ce sa se complice? Ei macar sunt siceri: vrei o panarama, cauti o panarama; vrei o fata de dus acasa la mama, se gasesc si din alea. Vrei ceva in between, pac-pac, este. In cel mai cel caz, tunarea se refera la ceva hainute si papucei, niste ochelarasi si bijuteriute (femeilor, de ce vorbiti cu diminutive?! „Vreau si eu niste cercelusi” – allez tuh d’ici).

Mno, si in conditiile astea cine e mai lenes? Ea care nu are chef sa mai caute dar investeste a shitload of time sa il schimbe pe ala (iar, DE CE?!) sau ei, care nu au chef sa schimbe pe nimeni dar investesc energia in alcatuirea bazei de date? Eh, pana la urma activitatile sunt placute pentru fiecare dintre parti si probabil daca se gasesc el si cu ea magnifici, se vor potrivi de minune.

Da’ eu tot nu inteleg de ce femeile actioneaza asa. O fi alea cu instinctul matern, cu „I can make my own people if I choose to”, care se extinde si asupra oamenilor deja existenti? Sau o fi o forma de exercitiu ‘telectual, si ni mă ce pierd!

Pentru cei ce se tem :P

Rasismul romanesc

Romanul mediocru e rasist. Romanul submediocru e tot rasist. Romanul peste-mediocru este, din pacate, la randul lui rasist uneori. Pentru ca asa e crescut. Pentru ca vazand romi in jur, sau negri la TV si foarte rar in viata reala, auzeau cum in jurul lor erau numiti „ciori”, „colorati”, „negrotei” sau mai stiu eu cum.

Societatii romanesti ii lipseste diversitatea. Nu suntem educati sa luam cunostinta de cei diferiti de noi si sa privim dincolo de infatisare. Totusi, in Romania sunt destui romi fata de care exista un rasism generalizat, la fel cum exista multi maghiari la care se refera lumea ca „bozgori” si „unguri”- care, da, e peiorativ – si fata de care se manifesta xenofobie. Suntem invatati de mici ca „te dau la tigan daca nu esti cuminte”, ca sunt hoti, oameni rai ce mai, si de maghiari suntem separati automat.

Daca nu suntem in stare sa ne impacam cu astea doua minoritati, de unde loc pentru mai multe? De unde suficienta educatie si constiinta sa acceptam oameni de orice alta culoare sau natie?

Probabil ati auzit de incidentul in care actorul care il juca pe Axinte in [tampenia de] Vacanta Mare a spus intr-un [rahat de] emisiune-tabloid „se vede ca dumnezeu nu e cioara” (aprox.) comentand o inregistrare in care mama lui Cabral s-a impiedicat. Reactia lui Cabral e de dezamagire si neputinta: a fost lovit de rasismul romanesc toata viata, si faptul ca a venit din asa o sursa a fost si mai rau; il intristeaza faptul ca nici copilul lui nu va putea creste ferit de asta. Blogosfera a reactionat solidar, a mentionat si condamnat de multe ori ce s-a intamplat. Pe blogul lui Cabral au aparut aproape 800 (opt suteee) de comentarii de sustinere. Foarte frumos, de altfel – au demonstrat ca acolo exista o comunitate in care nu se pune problema de judecati rasiste, unde omul se poate simti liber – asa cum ar trebui sa fie peste tot.

Totusi, bloggerii si comentatorii de pe blogul lui Cabral sunt o minoritate. O minoritate mica, daca vrei. Care reprezinta un fel de elita: acces la internet, cititor de blog, autor de blog. Un procent miiic. Mare populatie nu are nicio strabatere. Eventual se bucura ca „i-a zis-o cineva si lu ala”. Majoritatea au aflat de negri din povesti si din prejudecatile din strada. Cand nu ai un contact personal, orice informatie de mana a saptea suplineste cu succes ceea ce nu stii, si ce nu esti dispus sa investighezi singur.

Sunt cei care se mandresc ca sunt rasisti si mai au putin si-o scriu pe frunte. Mai e si categoria destul de numeroasa „rasistul din dulap” care declara ca nu-i rasist, ca nu are nimic cu nimeni DAR… dar, dar, dar. Dar-ul poate fi verbal: „dar tiganii nu-i suport”, „dar bozgorii sunt asa si pe dincolo”. Declarativ putem fi orice, dezirabilitatea sociala lucreaza – la cei semiconstienti de cum ar trebui sa fie lucrurile. Mai greu e cu practica.

Inlocuiti „rasist” de mai sus cu „xenofob”, propozitiile sunt aceleasi.

Dar romanul e o specie ciudata. De fapt, romanul e in acelasi timp si xenocentric (sic). Orice vine din afara e mai bun decat ce e romanesc. Atata timp cat vine de la americani sau din vestul Europei. Asa ca, in mintea lui, romanul e undeva la mijlocul drumului intre chestiile bune si faine si chestiile nasoale si colorati.

Rasismul si xenofobia se intalnesc peste tot, nu numai la romani. Si chiar in societatile mult mai diverse cultural ca a noastra, adica la cei de-i consideram mai buni ca noi: americani, vest-europeni… Citisem pe blogul unei tipe care lucreaza in UK, Alina Prodanescu, despre un negru antisemit convins. Nu suna ciudat, asa ca idee? Nu albii erau aia cu rasismul/xenofobia? Same thing – se cheama la fel, si e mai generalizat decat ni se pare.

Nu cred ca-i o problema care se poate rezolva prea curand. Singurul mod in care lecuiesti un om de stereotipurile dobandite prin educatie si expuneri accidentale e sa-l pui sa creasca langa subiectul stereotipului. Un alb si un negru care copilaresc impreuna nu o sa gandeasca sub criterii rasiale… oare? Discutabil. Foarte.

E mai comod pentru fiecare sa ramana in cutiuta proprie, restransa si suficienta, in care sa-si vada de treaba de zi cu zi. Pana la urma e o problema de parasire a zonei de confort – oamenii pe care ii cunosti – si de deschidere a orizonturilor. Nu-s prea multi dispusi sa faca asta, are there?

Later Edit: Intamplarea asta cu remarca rasista imi aduce aminte de episodul, mult mai urat ce-i drept, Michael Richards de acum cativa ani, care a fost ostracizat de breasla, de mass media, de public – toti astia mai mult sau mai putin ipocriti, conform „rasistului din dulap” – si chiar si acum numele lui aduce in minte 2 chestii: rolul Kramer din Seinfeld si rasist. I-a terminat cariera, chiar si dupa scuze publice, sustineri din partea lui Seinfeld etc. Asta nu inseamna ca publicul american nu e rasist.

Articol pus pe FTW.

Sinuciderea egoista

Suicide is painless (Johnny Mandel)

[subiectivism maxim:]

Sinuciderea e un act egoist. Persoana care gandeste la sinucidere si, intr-un final, o pune in practica, pleaca de la premisa ca este parte vatamata in povestea vietii ei, si hotaraste ca nu mai are rost sa continue. Care sunt problemele care imping un om sa se sinucida? Exista sindromul Romeo si Julieta – tineri care se sinucid pentru ca nu-si pot realiza dragostea, exista oameni care sunt implicati intr-o combinatie de persoane si evenimente din care simt ca nu pot scapa, dorinte nerealizate, constrangeri si nefericire relativa. 

Sinuciderea se poate justifica intr-o singura categorie de situatii: atunci cand, obiectiv, nu poti scapa de situatia in care te afli: prizonier, arestat, condamnat, suferinte si dureri extreme – in care propria vointa este depasita de conditiile asupra carora poti avea control. Situatii exceptionale, extrem de rare, comparativ cu numarul de sinucideri. 

Altfel, cei care decid sa se sinucida practic spun ca tot ce au facut altii pentru ei in viata nu are importanta, ca durerea pe care o va cauza celor carora le pasa de ei si schimbarile pe care le va forta sa apara in viata lor sunt irelevante. Pe langa calitatea de a fi egoista/cand nu e egoista (e facuta pentru binele altcuiva – oare exista asta?) sinuciderea e (si) ilogica. Daca esti dispus sa renunti la tot, atat in ce te priveste pe tine cat si viata celorlalti, de ce sa nu iesi complet din situatie – insa viu? Cand nu mai ai nimic de pierdut si ti-e totuna daca traiesti sau nu, ai descoperit libertatea totala. Nimic nu te poate impiedica sa pleci intr-o alta parte a lumii, sa devii altcineva, sa te rupi de tot ceea ce ai fost. 

Viata e singura ta posesiune, e probabil cel mai mare lucru pe care il luam „de bun” pe lumea asta. Sinuciderea inseamna nimic. Nu e o experienta, e un check-out.  Nu e placuta sau neplacuta, buna sau proasta, etica sau nu; nu e o actiune, nu e un inceput sau un sfarsit. Nu e o cale, nu e o varianta, nu e o alegere pe care sa ti-o permiti. 

Pregatitor pentru leapsa de la AlphaDog.

E pe Blogoree; vreau sa aflu si alte pareri. 

Inca o isterie

Ultima stire din lumea asta larga care a panicat oamenii e cea despre gripa porcina, care zice-se ca are potential de pandemie fiindca e cauzata de un virus mutant. Primii si eu un newsletter si v-am citat de acolo. Boala asta alaturi de panica aferenta se adauga unui sir lung de fenomene cu aceleasi coordonate: boala necunoscuta + lipsa tratamentului = isterie. Cele mai recente au fost gripa aviara, epidemia SARS (pneumonie atipica parca se numea „popular”), boala vacii nebune.

Belele naturale mai sunt destule: tsunami, uragane, cutreeemure ca tot am avut o surpriza zilele astea (eu mai prinsesem unul pe la jumatea lui decembrie, pe-ala l-am simtit, pe asta de acum nu) La noi s-a discutat de mama focului despre subiect, dar daca ne gandim la bietii italeni ar trebui sa ne abtinem… Altfel, cand nu e inundatie, e seceta si cand nu e seceta, avem inundatie. 

Amenintarilor naturale se adauga, pe lista spaimelor, cele man-made cum a fost activarea Large Hadron Collider anul trecut care a facut mare valva, terorismul, incalzirea globala si epuizarea resurselor. Era sa uit de criza economica, stupid me, deja de jumatate de an e subiect care ne acapareaza stiril si discutiile. Si una funny – acu’ 3 secole :P cand am trecut in anul 2000, de se intamplau virusi in calculatoare si sfarsitul lumii in acelasi timp.

Mereu ne gasim cate un subiect pe marginea caruia sa ne isterizam, stam incrancenati pana termina si apoi si mai incrancenati cand e liniste si pace, ca nici prea multa liniste parca nu fac bine la organism. Si de fiecare data cand se mai intampla cate una, apar voci care sa spune ca asta e un semn al sfarsitului lumii, ca se apropie, ca vine, ca ne ducem… Comentariile pe marginea LHC au fost apocaliptice rau, si nu mai trebuie sa spunem ca cei care le debitau habar nu aveau despre ce era vorba. Am fost invatati sa ne gandim la ce-i mai rau, sa asteptam calamitati, cand evenimente de genul acesta, si daca stam sa ne gandim unele mult mai grave, au tot avut loc si o sa mai aiba. Sau poate asa e transmis mesajul catre noi prin media care ne informeaza si tine sa faca senzational din orice rahatzish…

Ajunge si lumea  la o limita, la un punct in care se satura de fenomenele astea overrated, se plictiseste si incepe sa le ignore. Saaau… unii devin 100% convinsi ca urmeaza sfarsitul lumii.

Va las cu un minunat comentariu de azi, pe Adevarul online. pe marginea gripei porcine (de-aici):

gripa
Bai copii ai durerii, voi stiti ce e asta??????? Va spune baiatu e sfirsitul lumii copii. Luminatii lumii vor sa ne extermine fratilor nu ma credeti stati srtimb si judecati drept; criza asta mondiala oare de ce a fost declansata???????? De ce sa mai dea bombe cu totfelul de carcalaci si sa fie aratati cu degetul ca fiind principalii vinovati. Cind mai usor e sa tai finantarea managerii patronii te dau afara ramii pe drumuri nu ai cu ce plati facturile pe ce sa-ti iei de mincare, medicamente si toate celelalte. Asa si cu gripa asta e data sa mai stinga neamul omenesc.Fratilor treziti-va o data din amorteala si mina pe arme fratilor ca nu mai e de gluma se cere exterminarea rasei umane de catre asazisii elitisti ai lumii. Daca nu va treziti in al 12-lea ceas so sa fie vai si amar de noi toti.

Si-asta e la votat, ma simt ca in campanie electorala ;))

Online: then and now

Mai tineti minte ca acum cativa ani se discuta despre internet ca loc unde poti sa te ascunzi in spatele unei identitati fictive, sa evadezi din realitate si asa mai departe? Erau vremurile in care netul era in mare parte impersonal, site-urile apartineau companiilor si erau niste spatii oficiale, iar interactiunea intre utilizatori se desfasura pe mIRC sau forumuri.

Dar acum te mai poti ascunde? Poti, inca se mai practica asta, dar intrebarea e daca mai vrei sa te ascunzi. Cred ca s-a produs fenomenul exact invers, in care vietile private au devenit mai expuse ca niciodata – prin site-uri sociale, bloguri, micro-blogging, retele profesionale, site-uri de joburi si sa nu uit de cele pentru clipuri video, unde tot poporu’ poate vedea tampeniile pe care le-ai filmat; la limita, putem spune ca toata lumea e legata de toata lumea prin retelele astea. Importante pentru utilizatori sunt socializarea si exprimarea sinelui, nu ascunderea lui. 

Angajatorul cauta pe net date despre candidat: pe langa banalitati de genul rezultate de la examene sau concursuri, mai important e ca gaseste un profil de unde sa afle detaliile care sa-i dea de gol caracterul, trecutul, modul in care gandeste… Elevi, studenti sau angajati care au scris pe bloguri despre vietile lor private sau intamplari din scoala/din firma care au deranjat au fost sanctionati sau chiar exmatriculati, respectiv concediati – ceea ce a avut efectul contrar: s-a atras mai multa atentie asupra informatiei care n-ar fi trebuit sa se afle si din cauza careia l-au sanctionat pe om. Aici un exemplu destul de vechi, e tipul asta. E complicat – asumarea textelor, limita pana la care poti merge cu dezvaluirile din interior (in cazul tipului, fiind o scoala, deci un serviciu public, nu era mare secret…) and so on.

Ma gandeam cate conturi publice are o persoana, presupunand ca isi foloseste numele real, asa ca le inventariam pe ale mele si am ajuns la vreo 12, dintre care facebook, blogurile mele (…si comentarii pe ale altora), pe wordpress si pe blogger, hi5, linked in, profilul public de yahoo, twitter si asa mai departe. Daca ma gandesc bine poate mai exista si wishlists si conturi pe alte site-uri uitate de nu-stiu-cand dar unde inca apare numele. Deja ajungem la two digits, si astea-s numai cele publice. Suntem comunicati cu totul :)

So, online then and now, privat si public… Ne e mult mai usor sa (ne) comunicam insa ne expunem cu totul.  E o alegere. Pana la un punct.

Simon says: Vote it here. daca n-ai ce face.