Moda pentru copiii „plus size”?!

Yahoo news, 5 Nov: „The Fashion Fairy Godmother Determined to Help Plus-Size Kids„. In esenta: o mama de 50 si ceva de ani identifica o nevoie pe piata din US, unde o treime din copii sunt supraponderali sau obezi si nu au cu ce sa se imbrace. Modelele  de haine pentru copii de pe piata nu se asaza bine si nu ofera confort. Hainele de adulti sunt prea serioase  pentru ei si copiii nu mai apuca sa arate ca niste copii. Trebuie acordata atentie speciala croiului hainelor pentru copiii plus size.

In primul rand, mi se pare infiorator sa zici copil plus size.

Plus size… eufemism pentru supraponderal, gras, obez (sau cum vreti sa descrieti) creat pentru femei – ati vazut vreo campanie pentru acceptarea barbatilor grasi in fashion? –  ca sa se simta mai bine in corpurile proprii. Cand vorbim de copii, as zice ca nu e cazul sa ii faci sa fie 100% multumiti de corpurile lor de big girl sau big boy. Vor fi mandri de ceea ce sunt si vor considera parte din identitatea lor, ca asta e curentul. Nu mai facem diferenta intre voluptuos, natural, sanatos vs. mare, indopat, cu probleme de inima si diabet pandind dupa colt. Nu am scris tocmai descrierea care va vine in minte cand va ganditi la un copil, asa-i?

Sa ne intelegem. Nu sunt o persoana tocmai activa si nici nu pot sa ma laud ca mananc sanatos. Viata de birou din ultimii 3 ani a pus niste kilograme rubensiene pe mine, de care treptat ma ocup.

Dar ca parinte, cand constati ca hainele din comert nu ii mai vin copilului, ca esti la ultimul numar disponibil si urmatorul pas e sa mergi la croitor sau la magazin specializat in haine „pentru copii grasuti” sa iti imbraci micutul, oare nu iti pui (si) alte probleme?

Nu zic, acea doamna a identificat o problema reala si saracii copii nu au nicio vina, vor si ei sa se incadreze, sa se imbrace frumos si sa fie la fel ca si prietenii lor. Nu am nicio problema cu asta.

Daaar am o problema cu asta:

she remains devoted to helping plus-size kids look better, feel more confident, and overcome the social stigma of obesity.

Ok, frumos, doar ca o treime din copiii americii sunt obezi sau supraponderali. Piata e intr-adevar mare.

N-am idee care e rata la noi in prezent, dar in general va amintiti sa fi avut mai mult de 1-2-3 copii grasuti in clasa la scoala? Asta ar veni 10% daca ne gandim la 3 din 28.  La americani e 30%. Ce o sa se intample cu copiii astia care look better si feel more confident si overcome the social stigma of obesity? E plauzibil ca ei sa devina adulti de aceeasi factura? 

Treaba asta merge mult dincolo de discutia despre standardele de frumusete si dorinta de a arata ca o coperta fotosopata de Vogue. Voluptuos, natural, OK dar draw the line somewhere. Stiu, e greu, mancarea sanatoasa e scumpa si mai greu de facut/ia timp, Mc-urile sunt la toate colturile si totul e plin de zahar sau mai rau, corn syrup. Cu toate astea cred ca nu trebuie sa se mai perpetueze ideea ca obez=ok. 

E scary pentru ca aratam cam fragil pe dinauntru…

Anunțuri

Putin client service pentru magazin online, va rog?

Magazine online, deci. Elefant.ro. Uneori cauti un produs si pur si simplu il gasesti pe un singur site. Asta poate sa fie o strategie bunicica pentru magazinul respectiv: ma obliga sa cumpar, si asta cu atat mai mult in situatia in care produsul nu se gaseste nici in magazine fizice. In cazul asta magazinul ar trebui sa infloreasca, right?

Wrong.

1. Situatie: elefant.ro

Am nevoie de o husa pentru un Kindle pe care il dau cadou. O gasesc intr-un singur loc din Romania – un site de care nu auzisem. Pare serios. „Livrarea in 24 de ore pentru comenzi plasate pana la ora 16”? Excelent, se nimereste la fix, o primesc la timp sa o ofer cadou.* Comand, platesc, primesc mail de confirmare (6 AM)

Continuă lectura

Filme mai vechi si mai noi

Din cand in cand, la o luna-doua, simt nevoia sa ajung la zi cu filmele privite. In ultimele saptamani am vazut si am savurat, in ordinea vizionarii:

Black Swan – 2010

Multe discutii pe marginea acestui film, din ce-am citit oamenii ori il iubesc, ori il urasc. Eu fac parte aproximativ din a doua categorie. Mi-a dat o stare aiurea, nu mi-a placut. Tendinta prea puternica spre horror combinata cu lipsa de coerenta a actiunii, marcand carevasazica degradarea catre nebunie, nu mi-au picat deloc bine. Ma asteptam la altceva, nu neaparat in sensul bun – pur si simplu diferit. Natalie Portman a fost, intr-adevar, extraordinara in rolul asta sinistru si isi merita premiul, chiar daca filmul in sine a fost o amestecatura greu de digerat, cel putin pentru mine.

The King’s Speech -2010

Ca si in cazul precedentului film, King’s Speech l-am vazut dupa ce am citit valul de recenzii starnit de povestea filmului la Oscaruri. Spre deosebire de precedentul film, acesta mi-a placut: personajele bine conturate, o poveste coerenta si echilibrata. Colin Firth si Geoffrey Rush sunt o pereche interesanta pe ecran. Povestea regelui care nu avea nici menirea, nici dorinta de a fi rege e tratata simpatic. La sfarsitul filmului am ramas cu respectul fata de om/personaj, care si-a infruntat nesiguranta si temerile, invatand sa fie demn si sa castige respectul celor care nu erau dispusi sa il accepte.

Tangled – 2010

Animatie Disney. Dragut, funny. Povestea lui Rapunzel, fata cu parul magic rapita de o femeie rea si inchisa un turn ca sa serveasca drept „izvor” al tineretii vesnice. Fata ajunge sa-si doreasca doar un dram de libertate. La ea ajunge un talhar sexy si smecher, cu accente de Joey Tribbiani, in fuga lui de autoritati. Si de cal. Filmul in ansamblu e haios, interesant, bine facut etc, Disney as usual. Dar calul e genial. Recomand acest film fie si numai pentru CAL (scena, scena.)

No Strings Attached – 2011

Comedie romantica. Ashton Kutcher de-a dreptul dragut, serios si retinut, Natalie Portman in cautare de sex si atat. Mi-a lasat senzatia de „fresh”, desi nu e tocmai un subiect nou sau vreun deznodamant revolutionar pentru acest gen de film. Contextul e o combinatie intre Grey’s Anatomy si 30Rock, unde spitalul e lumea tipei si a prietenilor ei, iar show biz-ul e lumea lui si a femeilor care il inconjoara. Poate la prospetimea fimului contribuie si injuraturile la liber – nu exagerate, doar cat sa ajute la credibilitatea personajelor, si subiectul care se invarte in jurul sexului de tipul fara obligatii [titlul]. Dragut, merge vazut, nu excesiv de siropos.

Yogi Bear – 2010

Partial animatie, partial film. Dan Aykroyd ii da voce lui Yogi, Justin Timberlake lui BooBoo, si amandoi sunt adorabili. Ranger Smith e Tom Cavanagh = Ed din… Ed (stiti serialul? Cu avocatul dragut, cu ochi albastri, care are o sala de bowling si are acolo si cabinetul?), Dulcineea lui e Anna Faris, pe care o tin minte in special din Scary Movie, iar celalalt padurar e TJ Miller, un dude pe care il stiu din She’s Out Of My League si de care mi-a placut atunci.

Filmul este Yogi Bear in stare pura, fidel desenelor animate. Ursuletii animati sunt expresivi si simpatici, delicios de privit. Nu cred ca se asteapta nimeni ca filmul sa fie revolutionar sau sa aiba cine stie ce mesaj. Tenta pe care o ia e totusi una ecologista, insa nu se ia atat de tare in serios incat sa anuleze scopul filmului, ala de a fi amuzant si demn de desenele pe care le-a avut ca model.

Chaplin – 1992

Evenimentele pe care le anunta Google prin logourile speciale au uneori efect asupra mea. Asa s-a intamplat saptamana asta, cand anuntul despre aniversarea a 122 de ani de la nasterea lui Chaplin mi-a amintit de filmele si viata omului. Am aflat sarind din clip in clip ca exista un film din ’92 despre viata lui Chaplin bazat pe autobiografia lui. Si cum rolul omului e jucat de Robert Downey Jr, l-am luat imediat si m-am uitat la el. Se gaseste inclusiv pe YouTube pe multe bucatele (are peste 2h).

Chaplin povesteste viata marelui cineast de la inceputurile modeste si pana in momentul in care isi revizuieste autobiografia: prima oara pe scena, primul rol platit in vodevil ,primul rol intr-un film alaturi de granzii epocii, ridicarea catre celebritate si perfectionismul autodistructiv.

Intercalate in povestea luiChaplin ca om de film se regasesc o parte din numeroasele lui relatii si casnicii – cate putin din fiecare tipologie de femeie cu care ar putea avea un om de a face: femeia simpla, profitoarea, diva, debutanta fascinata de maestru. De retinut – filmul a urmarit sa fie fidel fata de autobiografie, care il dezvaluia pe Chaplin ca un om trist si impovarat, si nu fata de aparenta mereu zambitoare.

Film bine alcatuit, RDJ foarte convingator – expresii faciale, miscare, aspect si inclusiv accent. Inainte sa vad filmul am vazut acest filmulet in care este facuta o paralela intre discursul original din The Great Dictator si discursul re-creat pentru acest film. RDJ are cu ce, sa nu uitam ca a fost si the dude playing the dude disguised as another dude :)

Vizionare placuta.

Frivolitati (muzica + magazine = M&M)

Se face ca vine primavara de vreo luna, doua. De o saptamana au inmugurit si inflorit crengile care au stat cam mult timp goale de verde. Ca iubitoare rasdeclarata de vara, abia astept sa vina vremurile de tricou si sandale. Iar o sa imi propun sa nu mai arat ca o coala de hartie si iar o sa esuez – primo, pentru ca n-o sa am unde sta la soare, secundo, pentru ca n-o sa merg la mare (de unde atata concediu).


"Cum la Bacau, frate?!"

Frivolitati, deci.

Sambata viitoare concert ATB in Kasho. N-am mai fost niciodata in Kasho, asa cum n-am mai fost in general prin cluburi de niste vreme [astept oameni sa ma anunte cat de lame sunt, in general]. Not my cup of tea. Abia astept concertul, cu ochii plini de speranta ca n-o sa fie vandute de 3x mai multe bilete decat tine locul. Deci, sa vina eitibiul. Ma intrebam cati ani o fi avand – 38. Cam atat ii si dadeam. Si ma mai intrebam de ce vine in Brasov si Bacau – probabil pentru ca nu mai e tocmai pe coama valului. Altfel, de vreo doua saptamani imi suna in creeri Killer, drept care l-am si pus aici, poate va obsedeaza si pe voi de-acum incolo. Poate ar trebui sa ascult si albumele-i mai noi.

Intre timp am aflat ca Faithless urmau sa isi sustina ultimul concert ever. La dracu’, m-am gandit instantaneu, pentru ca am avut ocazia sa merg sa-i vad de vreo 2-3 ori dar ca intotdeauna am zis ca n-au intrat concertele in sac. Ups. Si daca tot suntem la capitolul muzica, nu-mai-stiu-care primar de prin Bucuresti avea si el un vis, si anume sa-i aduca pe U2 la inaugurarea stadionului nou (cred). Aleluia, asa sa se intample koa, sunt prima care vin.

Mai multe frivolitati:

Se deschide H&M in Unirea pe 20 Apr, la ora 11. Adica intr-o miercuri la ora 11 dimineata – probabil ca sa evite megacozi la intrare si/sau mega batai pe tzoale intre femei. H&M-ul, impreuna cu cele 3 magazine Inditex nou rasarite in aceeasi cladire, aduc un suflu nou amaratului de Unirea, care era pe jumate gol (de magazine) si in general complet gol (de oameni), mai putin sus la fast food si biliard. Unde, btw, subsemnata si jumatea respectiva joaca fusball cam la saptamana.

Si fiindca am ramas fara frivolitati, revin la muzica sa-mi exprim bucuria fata de faptul ca am auzit in draci pe la radio doua melodii recente atat de non-Inna si clonele ei masculine si feminine incat nu pot decat sa-mi gadile auzul: dragalasa „Night like this” si foarte mistoaca „Ne place” (ne place place place). A, si Taxi cu ale lor „Cele doua cuvinte”:)