Frivolitati (muzica + magazine = M&M)

Se face ca vine primavara de vreo luna, doua. De o saptamana au inmugurit si inflorit crengile care au stat cam mult timp goale de verde. Ca iubitoare rasdeclarata de vara, abia astept sa vina vremurile de tricou si sandale. Iar o sa imi propun sa nu mai arat ca o coala de hartie si iar o sa esuez – primo, pentru ca n-o sa am unde sta la soare, secundo, pentru ca n-o sa merg la mare (de unde atata concediu).


"Cum la Bacau, frate?!"

Frivolitati, deci.

Sambata viitoare concert ATB in Kasho. N-am mai fost niciodata in Kasho, asa cum n-am mai fost in general prin cluburi de niste vreme [astept oameni sa ma anunte cat de lame sunt, in general]. Not my cup of tea. Abia astept concertul, cu ochii plini de speranta ca n-o sa fie vandute de 3x mai multe bilete decat tine locul. Deci, sa vina eitibiul. Ma intrebam cati ani o fi avand – 38. Cam atat ii si dadeam. Si ma mai intrebam de ce vine in Brasov si Bacau – probabil pentru ca nu mai e tocmai pe coama valului. Altfel, de vreo doua saptamani imi suna in creeri Killer, drept care l-am si pus aici, poate va obsedeaza si pe voi de-acum incolo. Poate ar trebui sa ascult si albumele-i mai noi.

Intre timp am aflat ca Faithless urmau sa isi sustina ultimul concert ever. La dracu’, m-am gandit instantaneu, pentru ca am avut ocazia sa merg sa-i vad de vreo 2-3 ori dar ca intotdeauna am zis ca n-au intrat concertele in sac. Ups. Si daca tot suntem la capitolul muzica, nu-mai-stiu-care primar de prin Bucuresti avea si el un vis, si anume sa-i aduca pe U2 la inaugurarea stadionului nou (cred). Aleluia, asa sa se intample koa, sunt prima care vin.

Mai multe frivolitati:

Se deschide H&M in Unirea pe 20 Apr, la ora 11. Adica intr-o miercuri la ora 11 dimineata – probabil ca sa evite megacozi la intrare si/sau mega batai pe tzoale intre femei. H&M-ul, impreuna cu cele 3 magazine Inditex nou rasarite in aceeasi cladire, aduc un suflu nou amaratului de Unirea, care era pe jumate gol (de magazine) si in general complet gol (de oameni), mai putin sus la fast food si biliard. Unde, btw, subsemnata si jumatea respectiva joaca fusball cam la saptamana.

Si fiindca am ramas fara frivolitati, revin la muzica sa-mi exprim bucuria fata de faptul ca am auzit in draci pe la radio doua melodii recente atat de non-Inna si clonele ei masculine si feminine incat nu pot decat sa-mi gadile auzul: dragalasa „Night like this” si foarte mistoaca „Ne place” (ne place place place). A, si Taxi cu ale lor „Cele doua cuvinte”:)

Problema lu' Puya. Sau problema Puyei?… prea complicat

Ascultam ieri melodia “noua” a lui Puya – “noua” pentru ca seamana plictisitor de mult cu precedenta, de la melodie-mesaj-versuri pana la interpretare-alternarea romana/engleza-ton. De data asta insa omul e revoltat din cauza preferintei romanilor pentru scandaluri, in special la televizor, si apetitul fata de mondenitati.

Mesajul transmis de el acolo e corect, “pe sticla” chiar apar toate ciudateniile si/sau nulitatile in timp ce oamenii obisnuiti sunt prea … lipsiti de probleme psihice ca sa apara in programe. Sigur va vin in minte 2-3 exemple.

Problema, ziceam, nu e mesajul pe care il transmite, ci publicul la care ajunge. Am presimtirea ca o buna parte din publicul lu’ Puya (Puyei?) se suprapune cu cel care gusta Dan Diaconescu, emisiunile mondene sau nu, dar cu scandal, si manechinactritdansatoarele slab imbracate. Nu cred ca are cineva o revelatie de genul “ce misto e melodia astuia, de acum nu ma mai uit la Acces Direct”…

Am tot mai mult senzatia ca emisiunile pseudo-reality show si talk-show cu “vedete” dau masura anormalitatii. Ele sunt facute sa atraga publicul prin anomalii, derapaje de la un stil de viata linistit, deci banal. Prin comparatie, privitorul e intruchiparea normalitatii si a moralitatii. Pe langa Sexy Braileanca ori Tolea, toti suntem usi de biserica si ne permitem sa aruncam cu pietre.

Bine, probabil Puya in sinea lui n-are nicio strabatere de genul asta, cred ca ii merge bine, ca au prins la public melodiile astea…

Problema lu' Puya. Sau problema Puyei?… prea complicat

Ascultam ieri melodia “noua” a lui Puya – “noua” pentru ca seamana plictisitor de mult cu precedenta, de la melodie-mesaj-versuri pana la interpretare-alternarea romana/engleza-ton. De data asta insa omul e revoltat din cauza preferintei romanilor pentru scandaluri, in special la televizor, si apetitul fata de mondenitati.

Mesajul transmis de el acolo e corect, “pe sticla” chiar apar toate ciudateniile si/sau nulitatile in timp ce oamenii obisnuiti sunt prea … lipsiti de probleme psihice ca sa apara in programe. Sigur va vin in minte 2-3 exemple.

Problema, ziceam, nu e mesajul pe care il transmite, ci publicul la care ajunge. Am presimtirea ca o buna parte din publicul lu’ Puya (Puyei?) se suprapune cu cel care gusta Dan Diaconescu, emisiunile mondene sau nu, dar cu scandal, si manechinactritdansatoarele slab imbracate. Nu cred ca are cineva o revelatie de genul “ce misto e melodia astuia, de acum nu ma mai uit la Acces Direct”…

Am tot mai mult senzatia ca emisiunile pseudo-reality show si talk-show cu “vedete” dau masura anormalitatii. Ele sunt facute sa atraga publicul prin anomalii, derapaje de la un stil de viata linistit, deci banal. Prin comparatie, privitorul e intruchiparea normalitatii si a moralitatii. Pe langa Sexy Braileanca ori Tolea, toti suntem usi de biserica si ne permitem sa aruncam cu pietre.

Bine, probabil Puya in sinea lui n-are nicio strabatere de genul asta, cred ca ii merge bine, ca au prins la public melodiile astea…

Unde e muzica…?

Ce s-a intamplat cu muzica?! Unde a disparut muzica?

Zilele astea s-a intamplat sa ascult radio, ceea ce nu am mai facut de peste un an. Circumstantele care m-au adus in situatia asta – nefericita, dupa cum se va vedea – sunt complet irelevante. Ascultand o ora-doua de radio cateva zile la rand, mi-au picat cateva fise. La rand:

  • romanii canta in engleza, altfel se simt uncool si emo – presupun…
  • …iar pronuntia lor e infecta (vezi si interviul cu Inna, care vorbeste engleza in stilul „i can has cheezburgr?” dar canta totul in engleza)
  • toate melodiile suna la fel!! In acelasi gen muzical, acelasi stil cu o linie melodica si putin pe langa ea, aceleasi texte cu 5 cuvinte, aceleasi voci, aceeasi reteta. Exemple – am ales 10 melodii, toate auzite in ultimele 7 zile pe posturile de radio:

Voi sesizati vreo diferenta intre piesele astea? Daca o asculti pe una e ca si cum le-ai ascultat pe toate. Si nu pot sa ma abtin sa ma intreb de ce naiba nu mai gandeste nimeni atunci cand scrie o piesa? Bine, vorba vine scrie, pentru ca nu mai e nevoie de nicio cunostinta muzicala sa creezi melodii, computerul face tot ce vrei. Nici solistul sau solista nu trebuie sa aiba voce prea multa, bagam efecte la greu peste ceea ce bombane acolo – nu-i ca si cum o sa aiba vreodata ocazia sa cante live (cele mai jenante voci: Marius in „Rain” si Inna in „Amazing”)! Astfel, te-ai gandi ca oamenii sa fie cel putin inventivi, daca tot au posibilitati nelimitate. Melodiile astea suna gol, nu „umplu” boxa atunci cand sunt difuzate, nu ofera o experienta.

Nu le cere nimeni sa se ridice la nivelul unor artisti ca Freddie, Michael, Bob, Paul, John, Elton, Eric* dar impresia pe care mi-o lasa toate piesele astea sublime e ca nu se mai deranjeaza sa-si foloseasca creierul ori sa implice un pic de efort in muzica. In vremuri comparativ preistorice din punct de vedere tehnologic, artistii(!) se chinuiau sa inregistreze o melodie, sa obtina un efect. Queen foloseau tehnica reinregistrarii unei voci de foarte multe ori in asa fel incat sa creeze iluzia de cor numeros (vezi Bohemian Rhapsody, la inceput toate vocile alea sunt Freddie) pe banda magnetica de atat de multe ori incat devenea transparenta si o luau de la capat cu una noua. Sau Beatlesii, in zilele lor bune – si vii – aduceau cate 3 piane, cantau simultan aceeasi nota si amplificau sunetul pana se auzeau si fosnetele hartiilor din studioul alaturat ca sa obtina finalul prelungit pe care si-l doreau pentru o piesa.

Stiu, vorbesc de lucruri sfinte, dar eforturile din cele doua exemple ar putea fi reproduse intr-un studio relativ modest din vremurile astea cu un efort minim. In acelasi timp, usurinta cu care se pot obtine rezultate spectaculoase i-a si tranformat in legume pe presupusii artisti. Concluzia la care ajungi ascultand muzica de prin topuri e ca nu mai exista nimic de demonstrat, pare-se, altfel miscarea ar fi mai variata, mai inspirata. Adica, Lady Gaga?!! Akon?! Jonas Brothers si Miley Cirus?! Presa si publicul vorbesc despre Amy Winehouse de rau – si tipa e vraiste, nimic de zis – dar are mai mult talent ca toti papitoii astia luati impreuna (live acustic: 1 , 2 , si 3)

Stiu ca-s naiva cu textul asta, ca fiecare face muzica nu de dragul artei, ci ca sa faca bani. Ca prin State producatorii fac legea si unul singur „compune” pentru 20 de cantareti si isi impart piata intre ei. Ca oamenii de genul amintit sunt cei care au puterea sa se impuna pe piata si ca talentele care nu au norocul sa fie sustinute de o casa puternica de discuri sau de vreun dude bine infipt in industrie n-are nici o sansa de a ajunge „mainstream”…. Stiu.

Dar ziceam si eu. Lipseste ideea. Sclipirea.


Observatii – Inainte sa imi sara cineva in cap:

  • nu fac muzica si n-am pretentia sa ma pricep la asa ceva, asa ca nu ma trimiteti „sa fac eu ceva mai bun”
  • daca tot nu ma pricep la muzica, de ce comentez -> pentru ca eu sunt publicul tinta, consumatorul, ala care are banii de dat sau nu pe albume, concerte si alte asemenea deci mie mi se adreseaza produsele
  • sunt pareri personale, exprimate pe un blog personal de o persoana

* – oamenii astia au niste nume extrem de simple, si sunt/au fost unii dintre cei mai mari muzicieni contemporani. Deci complexitatea numelui e invers proportionala cu valoarea? Plauzibil.

PS: obsesia zilei + o piesa din cu totul alt gen, care suna bestial

PS 2: cum a fost la Madonna? :D

Moonwalking

He invented it.

Hai sa ne amintim numai sfera asta:

Bucuresti, 1992

De ce? Pentru ca e jenant sa ne ponegrim idolii pe care ni i-am asumat. La Freddie inca se refera lumea cu „gayul ala”. Nu suntem penibili, tinand cu dintii de „defectele” unor astfel de oameni ca sa ne simtim mai putin frustrati?

Un post despre MJ scris de mine prin octombrie 2008, cand il redescopeream. Ciudat cum unele din intrebarile de acolo isi gasesc raspuns azi.

Mai exista legende vii?…