Filme mai vechi si mai noi

Din cand in cand, la o luna-doua, simt nevoia sa ajung la zi cu filmele privite. In ultimele saptamani am vazut si am savurat, in ordinea vizionarii:

Black Swan – 2010

Multe discutii pe marginea acestui film, din ce-am citit oamenii ori il iubesc, ori il urasc. Eu fac parte aproximativ din a doua categorie. Mi-a dat o stare aiurea, nu mi-a placut. Tendinta prea puternica spre horror combinata cu lipsa de coerenta a actiunii, marcand carevasazica degradarea catre nebunie, nu mi-au picat deloc bine. Ma asteptam la altceva, nu neaparat in sensul bun – pur si simplu diferit. Natalie Portman a fost, intr-adevar, extraordinara in rolul asta sinistru si isi merita premiul, chiar daca filmul in sine a fost o amestecatura greu de digerat, cel putin pentru mine.

The King’s Speech -2010

Ca si in cazul precedentului film, King’s Speech l-am vazut dupa ce am citit valul de recenzii starnit de povestea filmului la Oscaruri. Spre deosebire de precedentul film, acesta mi-a placut: personajele bine conturate, o poveste coerenta si echilibrata. Colin Firth si Geoffrey Rush sunt o pereche interesanta pe ecran. Povestea regelui care nu avea nici menirea, nici dorinta de a fi rege e tratata simpatic. La sfarsitul filmului am ramas cu respectul fata de om/personaj, care si-a infruntat nesiguranta si temerile, invatand sa fie demn si sa castige respectul celor care nu erau dispusi sa il accepte.

Tangled – 2010

Animatie Disney. Dragut, funny. Povestea lui Rapunzel, fata cu parul magic rapita de o femeie rea si inchisa un turn ca sa serveasca drept „izvor” al tineretii vesnice. Fata ajunge sa-si doreasca doar un dram de libertate. La ea ajunge un talhar sexy si smecher, cu accente de Joey Tribbiani, in fuga lui de autoritati. Si de cal. Filmul in ansamblu e haios, interesant, bine facut etc, Disney as usual. Dar calul e genial. Recomand acest film fie si numai pentru CAL (scena, scena.)

No Strings Attached – 2011

Comedie romantica. Ashton Kutcher de-a dreptul dragut, serios si retinut, Natalie Portman in cautare de sex si atat. Mi-a lasat senzatia de „fresh”, desi nu e tocmai un subiect nou sau vreun deznodamant revolutionar pentru acest gen de film. Contextul e o combinatie intre Grey’s Anatomy si 30Rock, unde spitalul e lumea tipei si a prietenilor ei, iar show biz-ul e lumea lui si a femeilor care il inconjoara. Poate la prospetimea fimului contribuie si injuraturile la liber – nu exagerate, doar cat sa ajute la credibilitatea personajelor, si subiectul care se invarte in jurul sexului de tipul fara obligatii [titlul]. Dragut, merge vazut, nu excesiv de siropos.

Yogi Bear – 2010

Partial animatie, partial film. Dan Aykroyd ii da voce lui Yogi, Justin Timberlake lui BooBoo, si amandoi sunt adorabili. Ranger Smith e Tom Cavanagh = Ed din… Ed (stiti serialul? Cu avocatul dragut, cu ochi albastri, care are o sala de bowling si are acolo si cabinetul?), Dulcineea lui e Anna Faris, pe care o tin minte in special din Scary Movie, iar celalalt padurar e TJ Miller, un dude pe care il stiu din She’s Out Of My League si de care mi-a placut atunci.

Filmul este Yogi Bear in stare pura, fidel desenelor animate. Ursuletii animati sunt expresivi si simpatici, delicios de privit. Nu cred ca se asteapta nimeni ca filmul sa fie revolutionar sau sa aiba cine stie ce mesaj. Tenta pe care o ia e totusi una ecologista, insa nu se ia atat de tare in serios incat sa anuleze scopul filmului, ala de a fi amuzant si demn de desenele pe care le-a avut ca model.

Chaplin – 1992

Evenimentele pe care le anunta Google prin logourile speciale au uneori efect asupra mea. Asa s-a intamplat saptamana asta, cand anuntul despre aniversarea a 122 de ani de la nasterea lui Chaplin mi-a amintit de filmele si viata omului. Am aflat sarind din clip in clip ca exista un film din ’92 despre viata lui Chaplin bazat pe autobiografia lui. Si cum rolul omului e jucat de Robert Downey Jr, l-am luat imediat si m-am uitat la el. Se gaseste inclusiv pe YouTube pe multe bucatele (are peste 2h).

Chaplin povesteste viata marelui cineast de la inceputurile modeste si pana in momentul in care isi revizuieste autobiografia: prima oara pe scena, primul rol platit in vodevil ,primul rol intr-un film alaturi de granzii epocii, ridicarea catre celebritate si perfectionismul autodistructiv.

Intercalate in povestea luiChaplin ca om de film se regasesc o parte din numeroasele lui relatii si casnicii – cate putin din fiecare tipologie de femeie cu care ar putea avea un om de a face: femeia simpla, profitoarea, diva, debutanta fascinata de maestru. De retinut – filmul a urmarit sa fie fidel fata de autobiografie, care il dezvaluia pe Chaplin ca un om trist si impovarat, si nu fata de aparenta mereu zambitoare.

Film bine alcatuit, RDJ foarte convingator – expresii faciale, miscare, aspect si inclusiv accent. Inainte sa vad filmul am vazut acest filmulet in care este facuta o paralela intre discursul original din The Great Dictator si discursul re-creat pentru acest film. RDJ are cu ce, sa nu uitam ca a fost si the dude playing the dude disguised as another dude :)

Vizionare placuta.

Anunțuri

Nine

Tocmai am vazut filmul, cu emotii din cauza ca toate locurile erau libere pana cu jumate de ora inainte de ora inceperii. Pana la urma s-au strans vreo 10-12 persoane, ceea ce pentru o sala mica de la Cityplex/Eliana nu e chiar atat de rau… Sa nu uitam ca totusi era marti dupa-amiaza la ora 17 cand oamenii abia au iesit de la munca, daca au iesit, si se tarasc spre casa-mancare-televizor.

Asa, filmul.

E vorba de un regizor italian de prin anii ’60 – jucat de Daniel Day Lewis – care e intr-o criza de inspiratie, de relatii si pana la urma de identitate. Celebritatea si asteptarile celorlalti ii provoaca un dezechilibru, devine incapabil sa lege atat un film cat si viata personala in asa fel incat ele sa aiba un sens. Haituit, pleaca intr-o escapada la niste bai (serios, bai) unde isi cheama amanta; in scurt timp e gasit de toti si producatorul ii muta la hotel atelierul cu echipa cu tot.

Totul se desfasoara in Italia, prin Roma si imprejurimi, asa ca am avut parte de niste imagini superbe atat cu zona de coasta cat si cea urbana, stradute inguste, fantani, masinile perioadei respective. Superb, din punctul asta de vedere ireprosabil.

Filmul e format dintr-un colaj de secvente de muzica si dans imaginate intercalate cu intamplari reale, a la Chicago/Moulin Rouge insa cu mai putin sens decat ele. Imi aminteste mai degraba de „stream of consciousness” pentru ca personajul isi imagineaza numerele de dans interpretate de femeile importante din viata lui: sotia, amanta, tiganca – Fergie – care i-a dansat cand era copil, mama, creatoarea de costume pentru filmele lui, actrita-vedeta pe care el a creat-o, o jurnalista admiratoare.

Per ansamblu am avut senzatia ca totul e imprastiat, ca dialogul e slab si rolul lui Lewis prea slab conturat. DAR. Scenele de dans sunt superbe, mai ales a lui Marion Cotillard (a doua) si a lui Penelope Cruz de pe la inceput, unde tipa e extrem de sexy.

Pe parcursul intregului film asteptam sa imi transmita ceva. Nu s-a prea intamplat asta in afara celor doua momente, pe care le puteti vedea ceva mai jos. Drama regizorului in impas n-a fost credibila, parca personajul n-a avut deloc adancime. Ba mergea cu amanta, ba isi cerea scuze de la nevasta, ba iar la amanta :)) Piesele nu s-au legat intre ele.

Concluzia

Nu stiu ce face ca o creatie sa transmita emotii, poveste, profunzime a personajelor, ori sa transpuna spectatorul in lumea ei trup si suflet. Vad, in schimb, cand elementul respectiv lipseste… Asteptarile mele intrand la un film cu asa o distributie – Marion Cotillard, Penelope Cruz, Dame Judi Dench, Nicole Kidman, Kate Hudson, Sophia Loren si desigur Daniel Day Lewis pe care mi-l tot aminteam in excelentul rol din Gangs of NY – erau cu siguranta mai mari. Cu atat mai mult cu cat era vorba de regizorul lui Chicago, film tare fain (hmm, tangoul din inchisoare…genial!)

Cu ce am ramas? Cu imaginea Penelopei, so damn sexy.

Si a lui Marion, foarte Audrey Hepburn-like pe alocuri.

Ce filme am mai vazut

E foarte posibil ca articolul asta sa devina mai tarziu o pagina distincta, sau o serie, pe masura ce mai vad cate ceva.

Nu cred c-am mai vazut vreodata asa de multe filme intr-un interval asa de scurt. In traducere libera, asta inseamna ca nu imi amintesc sa mai fi avut vreodata atat de mult timp liber. Le scriu acum pentru ca e posibil sa uit ca le-am vazut. Ca o materie pentru oricare dintre cele 36 de examene din facultate.

Sunt 18 aici, asa ca nu cititi tot, va rog :)) Deci.

1. Up in the air IMDb | RottenTomatoes | Oficial

Excelent. M-am uitat de el de vreo 4 ori. E interesant, e catchy, lucrurile si oamenii se misca, sentimentalism destul de putin pentru un film din asta. Lui Clooney I se potriveste bine rolul, cu atat mai mult cu cat refelcta partial stilul lui de viata. In film, e un tip foarte sigur pe el care calatoreste prin State ca sa dea oamenii afara si ca sa tina conferinte de dezvoltare personala. In firma apare o tipa abia iesita din facultate care incearca sa schimbe procedura: sa dea oamenii afara prin conversatie la webcam. Trebuie sa il vedeti, e un soi de ilustrare vechiului “a rolling stone gathers no moss”.

2. The invention of lying IMDb | RottenTomatoes | Oficial

Al doilea film preferat dintre toate astea de aici (dupa Up in the air). Film englezesc, umor in consecinta. O comunitate in care lumea nu stie ce e aia sa minti, toti sunt directi si sinceri unii cu ceilalti – inceputul e bestial. Reclama la cola spune ca e un suc banal, cam dulce, dar e celebru asa ca luati de-l cumparati; nu exista religia; fictiunea nu are loc in lumea asta asa ca filme=povestiri detaliate ale perioadelor istorice. Un tip descopera ca poate “sa spuna ceea ce nu este”, inventand minciuna. Ceilalti cred tot ceea ce spune el, chiar daca faptele contrazic in mod imediat si evident vorbele. Inventatorul ajunge in situatia sa le revolutioneze concetatenilor lumea atunci cand anunta ca exista ‘ceva’ dupa moarte, ca e ‘un om in cer care stie tot ce faceti’ si asa mai departe. Interesant si original; cred ca puteau sa-l duca mai departe, si mai ales sa-l faca mai coerent, mai fluid. Jennifer Garner e mai amuzanta decat Tina Fey – care joaca prea artificial si prea “Saturday Night Live”-like.

3. Public enemies IMDb | RottenTomatoes | Oficial

Johnny Depp confirma iar ca e un actor fantastic. Povestea e o varianta romantata, digerabila a vietii lui John Dillinger, de pe vremea cand jafurile armate la banci se faceau simplu, cu cativa oameni inarmati care intrau si luau banii. Astia sunt un soi de banditi cinstiti, adica nu goleau si buzunarele clientilor aflati acolo ci numai seifurile… Nu lipsesc povestea de dragoste dintre erou si o tipa frumoasa, dar saraca si initial sceptica in privinta lui, si politistul darz, corect si hotarat care il urmareste pe Dillinger pana la capat. De vazut. Luati-va subtitrare, pentru ca e foarte greu de inteles ce mormaie actorii.

4. Precious IMDb | RottenTomatoes | Oficial

Continuă lectura

2012, filmul (aka "Apocalipsa prin ras")

*Atentie, contine spoilere.  De fapt, contine NUMAI spoilere. Si de-alea de masina.*

2012, marele film despre marea apocalipsa, cu marele buget si MARILE incasari, ma asteptam sa fie o absurditate grandioasa. In schimb e una dintre cele mai haioase comedii pe care le-am vazut anul asta. Si asta pentru ca umorul involuntar e cea mai mare realizare cu care se poate lauda productia.

„Poveste”

Exploziile solare foarte puternice fac ca mantaua Pamantului sa se incalzeasca peste limitele normale, ceea ce duce la o deplasare rapida a placilor tectonice, care provoaca explozii vulcanice spontane, rifturi noi ce se creeaza in 5 minute si inevitabilele tsunamiuri care lovesc peeeeste tot. Actiunea initiala e in SUA, aceasta tara predestinata tuturor sfarsiturilor lumii prin toate modurile posibile, ca sa se termine in China, in mod ciudat taram al fagaduintei si al salvarii.

„Personaje

Cele 7823 158  de minute (really? asa putine?!) ale filmului contin in prima parte povesti despre personajele foaaarte slab si siropos conturate care vor avea parte de „apocalyptic misadventures” pe parcursul aberatiei filmului. Pentru un context in care, putem deduce, mor miliarde de oameni, pe arca aia a salvarii toata lumea rasufla usurata cand UN papitoi nu moare. Personajele cad in atatea clisee incat devin insuportabile:

  • toata lumea suna pe toata lumea ca sa isi aminteasca momente din copilarie, sa-si ceara scuze sau sa-si ureze o moarte in chinuri
  • un nebun d-asta obsedat care prevestea sfarsitul lumii transmite in direct la  radio de pe marginea unui vulcan care erupea. Bucurati-va, nebuni din toata lumea! (Cea mai mare satisfactie pe care o am fata de oamenii astia e ca n-o sa apuce veci pururi sa spuna „I told you so” – pentru ca ori nu se intampla, ori…stiti voi…)
  • eroul vietii poarta discutii de 5 minute cu familia in loc sa se duca sa isi faca treaba, adica sa salveze ceva sute de mii de oameni
  • un erou mai pasiv tine un discurs despre „ce este umanitatea?” cand vine peste ei tsunamiul in 10 minute si trebuie sa decida daca salveaza inca vreo 10 000 de oameni sau nu. Oricum mureau 6 miliarde, da’ aia 10 000…
  • presedintele SUA hotaraste in ultima secunda sa ramana si sa moara alaturi de popor. Normal, intr-un final asta se intampla pentru ca ii cade un portavion in cap. Stiti voi, odata cu mega-tsunamiul. Oh, did I mention he was black african american?

Unul din cliseele fumate dar simpatice e mafiotul rus, mare cat un urs si cu o voce asemenea, cu 2 copii si cu pitipoanca siliconata, blonda, dupa el. Altul, mai plictisitor, e tatal si mama divortati, care se reunesc cand…uhm…moare sotul aleia, strivit in mecanismul de inchidere a trapei imense care sigileaza arca. Ah, cat romantism! E de retinut faptul ca sotul fostei neveste a eroului, care e soferul rusului, e chirurg plastic (sotul), si EL i-a pus silicoanele rusoaicei blonde si siliconate!! Senzational!

„Situatii”

In ceea ce priveste situatiile de explozie-a-pamantului-si-alte-catastrofe – ca doar de aia te uiti la film, nu pentru scenariul inteligent si discutiile despre filosofia kantiana – unele sunt spectaculoase, altele aproape jalnice. E simpatic cum cad toate blocurile ca piesele de domino, dar e penibil cum 5 oameni intr-o limuzina(!) trec printre si prin toate cladirile alea si se salveaza la limita limitelor, inclusiv a bunului simt. Daca asta ar fi singura situatie de ros unghiile („nail biting situation”, ce? :P) ar fi ok, dar asta e numai inceputul. Eroii siroposi se salveaza de vreo 3 ori decoland cu avioane de pe piste care se sfarama sub roti pentru ca intotdeauna scoarta se crapa acolo unde sunt EI, niciun metru mai incolo; de vreo alte 2 ori cu masini care evita la milimetru catastrofa si inca cel putin o data inainte si/sau dupa ce loveste tsunamiul si incearca sa inchida portile arcei salvatoare.

Concluzia

Se salveaza niste unii care probabil o sa repopuleze pamantul folosind metoda iepureasca. Initial, eram ingrijorata: cum o sa repopuleze ditamai planeta daca pe arca aia sunt numai barbati?! Pana la urma m-am linistit, a aparut si o femeie, ceea ce e arhisuficient.

E foarte bun pe post de comedie si de concurs „care gaseste cele mai multe greseli”, asa ca luati-va gasca si „puneti bani pentru DVD”. Incercati sa nu beti cola ca o sa va iasa pe nas (de ras) si pateaza.

Concluzia suprema

Pentru cel mai piratat film al anului, it sure stinks.

And the Oscars went to…

Slumdog Millionaire. A dominat clar editia asta a premiilor, dupa ce luase tot ce se putea si la premiile BAFTA, si la Globurile de Aur. Dintre filmele nominalizate, doua s-au distins in mod clar atat pentru public cat si pentru critici: Benjamin Button si Slumdog. Din care BB era genul de chestie epica pe gustul juriului, si Slumdog inovator de la tema pana la realizare. Ma bucur ca a castigat.

Slumdog a luat asa: pentru film, regizor, cantec original, coloana sonora, montaj, sunet (mixaj), cinematografie, scenariu (adaptat). Si le merita pe toate. Si e un film cu buget mic, facut de englezi si indieni, in India, cu actori de-ai lor, au si dans la sfarsit :)) Niste indieni care se europenizeaza/americanizeaza treptat, cresc, descopera, se schimba. La sfarsit toate problemele fimului sunt rezolvate – inca o trasatura a filmului indian… Nu pot sa nu ma gandesc ca e o recunoastere internationala a industriei imense de film din India, si ca in sfarsit cineva a stiut sa valorifice experienta de acolo. 

Actrita. A luat Kate Winslet. Sa ne intelegem, Meryl Streep e ze ultimate actress, femeia asta poate sa joace absolut orice de la o maicuta foarte stricta la o femeie care se indragosteste, canta si tzopaie (in Mamma Mia), la echivalentul modern al doamnei Dalloway (The Hours), sotie isterica (Kramer vs Kramer), un redactor sef de revista foarte… mda (The Devil Wears Prada), prima oara nominalizata in 1979 la Oscaruri – ridcati mana cei care erati prin zona atunci, si daca ar fi sa ii insir toate premiile as deveni IMDB, deci pe scurt Meryl is God. DAR vroiam sa castige Kate Winslet, ca tipa a jucat superb in doua filme in 2008 (The Reader si Revolutionary Road – WATCH them). Angelina in Changeling a fost enervanta, Anne Hathaway mai tre’ sa astepte, si de Melissa Leo nu am auzit, so… Good for Kate.

Actor. Sean Penn, normal. Si Langella a fost genial, puteau sa imparta premiul :D; Rourke si Jenkins – sa fie fericiti, nu i-am vazut. Brad Pitt… next time. DeNiro, in prezentarea din timpul nominalizarilor, a zis ca se mira cum Sean Penn a putut sa joace numai roluri de barbati heterosexuali pana acum :)) („How did he do it? How, for so many years, did Sean Penn get all those jobs playing straight men?”) Yay.

Animatie. Wall-E. What else. Daca nu l-ati vazut pana acum, get to it, ca e film si pentru copii prin imagine si poveste, si pentru adulti prin mesaj. 

Ah, si ceremonia a fost mult schimbata fata de anii trecuti, in bine, spre spectacol si spre respectarea fiecarui nominalizat (am vazut doar bucatele din ea). Ideea ca fiecare nominalizat sa fie prezentat de catre un castigator al premiului e interesanta si aduce mai multa valoare simplului fapt de a avea numele on the shortlist. Sooo…. yes, my favourites won. Poate sunt eu cu pluta – dar mi s-a parut deplasat sa ii dea Supporting Actor lui Heath Ledger. E un gest frumos in amintirea lui, ca Joker a facut rolul vietii. Mai bine zis rolul care i-a luat viata, sau in orice caz a contribuit mult la asta. Ceva nu e in ordine aici, nu e tocmai in regula. Sau…e  la mine problema? Hmm? 

Va las cu doua cantece din Slumdog: primul e „Jai Ho” (finalul filmului, cu dans cu tot) si e cel castigator, al doilea e „O, saya” – nominalizat si el pt acelasi premiu si imi place mai mult. Enjoy.